Joi 26 iunie

Ora 17.00 – Să jucăm fotbal cu Inter Campus, program social iniţiat de FC Internazionale Milano. Antrenament demonstrativ cu jocuri şi exerciţii destinate tuturor copiilor care vor să se distreze împreună cu echipa antrenorilor.

SoleanuOra 19.00 – Deschiderea serii cu Tinere talente la pianMarina Bratu şi Petru Soleanu

Marina Bratu
s-a născut în 1997 în localitatea Găești, județul Dâmbovița, și a început studiul pianului la vârsta de 7 ani, la clasa de pian a profesoarei Cristina Pintea, în prezent fiind elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte “Bălașa- Doamna” din Târgoviște. Înzestrată cu un talent deosebit și cu o sensibilitate specială, Marina a acumulat de-a lungul anilor un repertoriu dificil și variat, dând dovadă de o evoluție mereu ascendentă. Astfel, talentul său a fost confirmat de numeroasele premii obținute la concursurile naționale și internaționale la care a participat. Pentru munca depusă și rezultatele obținute, în anul 2010, la Gala de excelență a municipiului Târgoviște, a primit premiul de excelență.

Petru Soleanu s-a născut în anul 1999 la București și a început studiul pianului la vârsta de 6 ani. Din 2008 studiază pianul la Colegiul Național “George Enescu” cu profesoara Ana Maria Ciornei, iar din 2011 sub îndrumarea profesoarei Gabriela Stepan. Repertoriul său cuprinde numeroase lucrări, de la Antonio Soler la Dmitri Kabalevski, trecând prin toate perioadele muzicale. Deși abia în clasa a VIII-a, Petru Soleanu demonstrează o cultură muzicală remarcabilă, sensibilitate, deschidere pentru toate stilurile abordate, elemente care i-au adus numeroase aprecieri la concursurile la care a participat.

 ninfe 3Ora 21.00 – Reluarea concertului le NINFE della tammorra

Comments are closed.